Analize in bolile digestive Analize pentru bolile hepatice Boli digestive frecvente Diagnosticul bolilor digestive Endoscopie digestiva superioara

Ce este si ce face gastroenterologia

Sunt dr Ditoiu Alecse Valerian, medic specialist gastroenterolog si hepatolog  Bucuresti. 

Deoarece primesc frecvent intrebari despre specialitatea in care profesez – gastroenterologie si hepatologie-, in articolul urmator voi prezenta cateva date referitoare la indicatiile consultatiei medicale in aceste specialitati

Ce este gastroenterologia?

Gastroenterologia este specialitatea medicală ce se ocupă cu diagnosticarea și tratarea bolilor digestive adica ale urmatoarelor organe

  • Esofag
  • stomac
  • duoden
  • intestin subțire
  • intestin gros sau colon
  • rect
  • anus
  • ficat și căi biliare fiere
  • pancreas
  • splina

In afara acestor organe care se pot imbolnavi, in abdomen pot sa apara infectii, lichid de diferite cauze, metastaze, ganglioni mariti si altele. Pe de alta parte ,bolile digestive pot cauza suferinte ale altor sau ale intregului organism

Cand trebuie sa mergi la medicul gastroenterolog?

Un rol important îi revine gastroenterologului în depistarea cauzelor unor simptome ca durerea abdominala, tulburari de tranzit, icter, balonare, greata, a cauzelor unor modificari de analize care pot arata o suferinta digestiva- transaminaze, bilirubina, GGT, markeri tumorali specifici, a modificarilor unor analize generale care pot fi date de o boala digestiva, a modificarilor ecografice,endoscopice, Ct sau Rmn.

Frecvent consult bolnavi cu urmatoarele probleme de sanatate:

  • Analizele modificate sugestive pentru o boala hepatica
  • Transaminazele crescute
  • VSH marit
  • Analize sau alte explorari modificate sugerand o boala digestiva
  • Analize de scaun modificate
  • Apendicita
  • Ascita = apa in abdomen
  • Boli de fiere si cai biliare
  • Probleme dupa operatia de fiere
  • Pietre la fiere
  • Boli si simptome diverse
  • Bolile de ficat si fiere, simptome, diagnostic
  • Cancere digestive diagnosticate sau simptome ce ridica suspiciunea de cancer digestiv

    • Cancer de colon
    • Cancer de esofag
    • Cancer de pancreas
    • Cancerul gastric
    • Depistarea precoce a cancerului digestiv
    • Cancer de ficat si cai biliare
  • Ciroza hepatica
    •  Ciroza cu lichid
    • Ciroza hepatica cu complicatii
  • Complicatii in bolile hepatice – hepatita cronica, ciroza, hepatita alcoolica, hepatita autoimune, steatoza hepatica ,etc
  • Constipatie
  • Diaree
  • Durere abdominala
  • Durere de ficat
  • Ficat gras – steatoza hepatica
  • Ficatul marit
  • Boli de esofag sau simptome de boli esofagiene
    • Esofagita
    • Boala de reflux gastroesofagian
    • Hernia hiatala
    • Cancerul de esofag
    • Varice esofagiene
    • Polipii esofagieni
    • Alte modificari endoscopice esofagiene
    • Dificultate la inghitire
  • Boli de stomac
    • Ulcerul gastric 
    • Gastrita
    • Ulcerul gastric
    • Cancerul gastric
    • Polipii gastrici
  • Boli ale colonului 
    • Cancer de colon sau rect
    • Hemoroizi
    • Diverticuli in colon
    • Polipi in colon
    • Rectocolita ulcerohemoragica
    • Fisura anala
    • Colonul iritabil
    • Modificari gasite la colonoscopie
  • Boli ale pancreasului 
    • Pancreatita acuta
    • Pancreatita cronica
    • Cancer de pancreas
    • Chiste pancreatice
    • Calcificari , noduli sau alte modificari pancreatice gasite la ecografie, CT sau RMN
  • Simptomele unei boli digestive
  • Helicobacter Pylori cu sau fara simptome
  • Hemoragie digestiva superioara si inferioara
  • Hemoroizi
  • Hepatita
    • Hepatita alcoolica
    • Hepatita toxica
    • Hepatita autoimuna
    • Hepatita cronica
    • Sarcina (gravida) si unul din virusurile hepatitei B si C
  • Hepatite virale Icter – icter mecanic
    • Hepatita C
    • Hepatita cronica B
    • Hepatita B transmitere
    • Hepatita B tratament
    • Hepatita cronica tratament
    • Sunteti purtator “sanatos” de virus B
    • Vaccinarea in hepatita B
    • Virusul hepatic B – markerii virali
    • Viremia in hepatita
  • Polipi digestivi
  • Probleme cu scaunul
  • Probleme hepatice diverse
  • Simptome sugestive pentrui  bolile de ficat si fiere
  • Probleme cu splina
  • Tumori ale ficatului si cailor biliare
  • Tumori ale organelor abdominale
  • Simptome cesugereaza o urgenta hepatica sau biliara
  • Simptome si sindroame abdominale
    • Balonare
    • Dureri abdominale de diferite cauze
    • Diareea
    • Constipatia
    • Scaune cu sange, puroi, paraziti
    • Modificari abdominale gasite la ecografie, laparoscopie, CT  sau RMN

Este necesar controlul la gastroenterologie daca nu ai nici un simptom?

Vad destul de des pacienti care vin pentru un control medical preventiv fara sa aiba nici un simptom, si asa este corect, deoarece nu sunt rare situatiile in care bolile gastroenterologie sau hepatologice sunt depistate i nstadii avansate, cand tratamentul este mai greu de facut si cu rezultate mai proaste

În ce constă consultația la un gastroenterolog?

Desi pare ca un consult medical inseamna doar o pierdere de timp, acesta permite in majoritatea cazurilor ridicarea unei suspiciuni de diagnostic, care se confirma prin analize. Un consult medical este la fel de util pentru stabilirea diagnosticului, ca examinarea autoturismului sau masinii de spalat stricate de catre mecanic, pentru stabilirea defectului masinii. Asa cum nu cumperi piese pentru autoturism sau masina de spalat defecta si apoi mergi la mecanic sa vada ce defect are, si la medic este mai bine sa mergi sa iti recomande explorarile necesare dupa consult, care ii sugereaza diagnosticul in marea majoritate a cazurilor. Consultația gastroenterologica va consta în discuția cu pacientul- anamneza- adica depistarea si analiza motivelor pentru care s-a prezentat la medic, examinarea pacientului cu depistarea unor modificari sugestive pentru diagnostic- modificarea culorii tegumentelor si mucoaselor, eventuali noduli subcutanati, ganglioni mariti, splina sau ficat marit, ascita, tumori abdominale, modificari ale circulatiei abdominale, localizarea dureri, contractura abdominala, etc etc.

În funcție de simptomatologia pacientului se vor efectua analize de laborator specifice sau explorări imagistice (ecografie abdominală, gastroscopie, colonoscopie, CT/RMN abdomino-pelvin) pentru stabilirea unui diagnostic corect și instituirea unui tratament .

In plus, sunt numeroase boli cu analize normale, chiar cancer sau ciroza in stadii de inceput, si exista si analize modificate trecator, fara gravitate- nu stiu cati stiu de exemplu ca transaminazele pot creste chiar dupa un efort prelungit. Vad zilnic numerosi pacienti nedumeriti pentru ca au numeroase simptome suparatoare, iar analizele sunt normale…

De ce medicul  poate medicul gresi diagnosticul atunci cand nu consulta bolnavul?

Atunci cand evaluezi o persoana bolnava, cu anumite simptome sau analize modificate iti formulezi in minte un diagnostic dar poti descoperi pe parcurs lucuri neasteptate din discutia cu bolnavul, examinarea sau sau analizele sau explorarile pe care le faci. Datorita caracteristicilor fiecarui organism, aceste situatii neprevazute pot complica o boala sau o situatie medicala, sau pot favoriza evolutia ei buna. De aceea medicina nu se poate face …. la gramada, aceeasi boala nu este identica la toti pacientii, nu verifici caracteristicile pacientului pe net dupa o lista si dai decizii. Un bolnav se ingrijeste avandu-l in fata, discutand cu el simptomele bolii, consultandu-l o data, inca o data, facand o analiza care iese .. neasteptat, de aici treci poate la alta analiza ,etc, etc.
De aceea, verificarea unui pacient o face medicul curant, medicul consultant, nu se face virtual, iar planul de exploare a unui pacient se poate schimba pe parcurs fata de cel initial, in functie de rezultatele explorarilor, simptomele pacientului, etc, etc. Daca un student sau uu medic  rezident nu face anamneza si examinarea completa a bolnavului, nu trece examenul,  acestea sunt obligatorii in diagnosticul unui caz medical.

Am avut pacienti care din descrierea lor pareau incurabili si nu era asa, si cazuri care pareau simple inainte de consult si de fapt erau incurabile… am avut bolnavi care au venit la consult pentru ca s-au ingrasat si de fapt aveau ciroza cu lichid, si bolnav trimis cu diagnosticul de cancer de colon care avea un dop de fecale in intestin. Am avut un pacient care era consultat in strainatate pentru o durere de spate considerata reumatica si trimis la fizioterapie, si de fapt avea lichid la plaman din cauza unui cancer (nu fusese examinat complet)… Prima regula a medicinii pe care o inveti in facultate este „primum non nocere deinde salutare”, adica in primul rand trebuie sa eviti sa nu faci mai rau bolnavului, apoi sa incerci sa faci bine. De aceea evit sa dau diagnostice si sfaturi unor bolnavi pe net, lucru de altfel interzis prin lege in Romania, din cauza riscului de eroare medicala. Informatiile postate sunt .. informatii, se pot aplica sau nu unui anumit bolnav, aplicarea datelor medicale la un anumit bolnav o face medicul curant nu bolnavul ( tu cumperi piesele masinii sau .. gresie , dar repararea o face mecanicul de obicei, iar gresia o pune mesterul, desi pe net este postat fimulet  si ai putea sa o pui si singur..teoretic)

Ca in orice alta boala si in diagnosticul bolilor digestive simptomele si examinarea bolnavuluiDiagnosticul bolilor digestive sunt elemente importante , dar de obicei pentru confirmare sunt necesare si explorari suplimentare -analize de laborator sau alte explorari.

Ce analize si explorari sunt utilizate in diagnosticul bolilor digestive?

Am niste probleme de sanatate, balonare, greata, dureri de burta si nu stiu care ar fi pasii de urmat, mi-i puteti spune, in ce ordine sa o iau?

In medicina pasii de urmat in cazul explorarii si diagnosticului unui bolnav sunt adaptati cazului medical respectiv.Exista bolnavi la care pui diagnosticul dupa primele cuvinte spuse de el, altii la care il pui dupa examinare, altii au nevoie de analize mai multe sau mai putine pentru diagnostic, si exista si bolnavi la care nu pui diagnosticul chiar daca folosesti toate mijloacele pe care le ai (cum este cazul hepatitei ascunse). Desi exista carti care ghideaza diagnosticul, acestea sunt teoretice, informatice, de fapt medicul stabileste pasii de urmat in cazul fiecarui bolnav, de aceea este important sa te adresezi medicului potrivit cazului tau medical

Cele mai frecvent folosite explorari in diagnosticul bolilor gastroenterologice sunt urmatoarele

Probe biologice

  • Analize de sange
    • Hemograma – unele boli digestive se insotesc de anemie – hemoragii digestive, ciroza hepatica, splenomegalia
    • VSH  – creste in bolile inflamatorii inclusiv cele digestive
    • Fibrinogen – creste in bolile inflamatorii inclusiv cele digestive
    • Colesterol- hepatica scade in ciroza
    • Glicemie -creste in bolile de pancreas
    • Transaminazele ALT, AST – cresc in majoritatea bolilor de ficat, scad in ciroza hepatica
    • Fosfataza alcalina – se modifica in bolile de ficat
    • Bilirubina totala si directa -se modifica in bolile de ficat
    • Creatinina sanguina – este sintetizata in ficat si poate sa scada in ciroza, poate sa creasca in sindromul hepato-renal
    • Amilaza si lipaza – cresc in pacnreatita
    • Markeri tumorali  specifici
    • Dozarea amoniacului in sange – creste in insuficienta hepatica
    • Ionograma sanguina – se modifica in ciroza
    • Diferite teste imunologice de alergie si de toleranta digestiva
    • Explorari virusologice diverse
    • Fibromax, fibrotest
  • Analize de urina
    • Examen sumar de urina
    • Urocultura
    • Ionograma urinara
    • Proteinurie
    • Dozarea diferitelor alte substante in urina
  • Analize de scaun
    • Ex coproparazitologic
    • Coprocultura
    • Proba de digestie
    • Calprotectina fecala
    • Test pentru Helicobacter
    • Test de hemoragii oculte fecale
    • Markeri tumorali in fecale
    • pH-ul fecal
    • Coprocitograma
    • Chemotripsina fecala
    • Electrolitii in scaun

Explorari endoscopice

  • Endoscopie digestiva superioara
  • Colonoscopie
  • Rectoscopie
  • Anuscopie
  • Enteroscopie
  • Ecoendoscopie
  • Explorarea cu capsula endoscopica

Explorari radiologice

  • Tranzit baritat eso-gastro-duodonal
  • Irigografie
  • Examene CT
  • Examen RMN
  • PET SCAN
  • Scintigrafie
  • Explorari angiografice

Explorari histologice

  • Biopsie esofagiana,gastrica,duodenala,colonica
  • Explorarea histologica a polipilor
  • Biopsie hepatica
  • Biopsia unor tumori facuta endoscopic,transcutanat sau ecoendoscopic

Alte explorari

  • Ecografie abdominala
  • Tuseul rectal
  • Fibroscan
  • Elastografie hepatica

Mentionez ca nu in toate situatiile sunt necesare toate testele.Exista situatii in care o persoana sa nu poate face un test – de exemplu endoscopie – si atunci se face examen radiologic, si sunt situatii in care diagnosticul este posibil fara nici o explorare, si altele in care diagnosticul nu se poate preciza, in ciuda tuturor exploarilor facute.

Foarte important este si sa te prezinti la medic in timp util cand ai o problema de sanatate, amanarea diagnosticului medical poate influenta decisiv evolutia bolii

Ce trebuie sa faci cand ai probleme digestive?

Boala apare de obicei cu mult timp inainte de aparitia simptomelor. De multe ori, inainte de aparitia bolii exista o predispozitie la boala (genetica, obiceiuri de viata, alimentare,infectii, toxice sau altele care pot favoirza boala) si nu se poate spune cand a aparut boala.

De asemenea, nu se poate spune care este  perioada de asteptare de cand apar simptomele pana cand  trebuie sa te ingrijorezi sau durata a simptomelor care ar trebui sa va ingrijoreze deoarece situatie difera de la bolnav la bolnav.

In principiu, majoritatea problemelor abdominale nu reprezinta o urgenta medicala, aceleasi simptome pot fi date si de probleme simple si de probleme care se pot complica.

Riscul cel mai mare este ca o boala sa para a avea o evolutie blanda cel putin o perioada de timp, apoi evolutia sa se agraveze, facand necesar consultul medical pentru precizarea diagnosticului corect.

Daca sunteti in una din situatiile mai sus menttionate, pentru linistea dvs cred ca este mai bine sa faceti o  evaluare medicala care sa arata ca nu aveti ceva ingrijorator , deci mai bine platiti o consultatie degeaba,  decat sa o faceti prea tarziu .Cel mai corect lucru este sa faci asa cum faci cand observi ca se scurge putin ulei la masina , nu o lasi sa crape motorul ci  mergi la mecanic. Este normal sa ai aceeasi grija de propriul organism, mai ales ca piesele de schimb  nu exista.. Cu bani nu poti sa iti cumperi sanatate, poti doar beneficia de o ingrijire medicala mai buna.

Care este cel mai bun tratament si regim pentru o boala digestiva?

In privinta tratamentelor medicale, daca diagnosticul este corect, nu exista tratament bun si tratament rau, in fiecare boala exista scheme de tratament recomandate, mai multe scheme corecte.. Problema este ca fiecare bolnav are anumite caracteristici, anumite.. sensibilitati care fac ca o schema de tratament corecta sa i se potriveasca mai bine, iar alta mai putin bine. Medicul curant trebuie sa aleaga schema care i se potriveste cel mai bine bolnavului pe care il are in fata sa. Pentru a recomanda aceasta schema terapeutica potrivita unui anumit bolnav, medicul este ajutat de lucrurile pe care le-a invatat in cei 6 ani de facultate, in anii de rezidentiat, de datele teoretice din studiile clinice, dar si mai mult il ajuta experienta medicala (ca de altfel in orice alta meserie) si luarea in calcul a tuturor caracteristicilor bolnavului pe care il consulta.

Chiar si regimul alimentar trebuie sa fie personalizat de catre medicul  curant – bolnavi diferiti cu aceeasi boala suporta diferit aceleasi alimente. Aveti alaturat un exemplu de regim alimentar personalizat prescris la consultatie.regim colon

Despre mine

Sunt Dr Ditoiu M Alecse Valerian, absolvent de facultate in 1982 cu media generala zece, primul pe tara, sef de promotie.

Acum sunt medic primar boli interne, gastroenterologie, hepatologie si endoscopie digestiva, doctor in medicina

Am peste 37 de ani de practica medicala, incepand cu medicina de familie la tara si terminand cu doctoratul.

Am 30  de ani de experienta in cel mai mare spital din Romania, Spitalul Fundeni ingrijind cazuri de complexitate diferita – de la cele mai simple, pana la complicatii extreme- specifice acestei institutii medicale

Am tot cca 30 de ani la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti, pregatind pentru profesia medicala mii de studenti la medicina, medici rezidenti sau specialisti.

De peste 10 ani am mai multe siteuri care ofera gratuit informatii medicale celor interesati in mii de articole redactate la un nivel de intelegere mediu www.hepatite.ro, www.despreboli.ro, www.clinicagastroenterologie.ro si www.helpme.ro. Sunt mii de ore de munca de adunare a materialelor, redactare, verificare si reverificare a textelor si punere la zi a articolelor medicale (care trebuiesc aduse la zi permanent).

Din iunie 2019 imi folosesc experienta medicala indelungata castigata la cel mai inalt nivel, ajutand bolnavii prin cabinetul de gastroenterologie si hepatologie pe care il am in clinica Sante.

Aici vad pacienti cu boli digestive, hepatice, biliare, pancreatice , etc, unii nu au diagnostic, altii au un diagnostic dar vor o a doua opinie medicala, dar aici vin si o parte din cei peste 100.000 de pacienti pe care i-am tratat la spitalul Fundeni  fiind urmariti de mine in continuare (la Fundeni nu ii trata spitalul ci tot eu), dar si alti pacienti care sunt deranjati de perioadele lungi de asteptare si lipsa de timp a medicilor din spitale (orice om vrea sa fie lamurit referitor la probleme sale de sanatate, iar in spital darotia aglomerarii extreme, acest lucru este practic imposibil, stiu bine acest lucru din experienta de 30 de ani de spital Fundeni).

Este evident ca in privat am scapat de cozile, balamucul si lungile perioade de asteptare din spital, lucrez in conditii …. normale.

Lucrand numai in privat, consultul se poate face rapid, in una-trei zile de la programare (la spital ajunsesem la 3 -4 luni de aspteptare, si in privat era cam tot asa).
Va urez sanatate maxima si… sa nu aveti nevoie de medic, decat pentru controalele de rutina

Daca  insa aveti nevoie  de o a doua opinie medicala pentru problemele dvs de sanatate, si sunteti din zona de sud a tarii sau in trecere prin Bucuresti, puteti solicita o programare la consultatie pentru  la numarul de telefon de pe site 0758 751 841.  O puteti solicita si direct apasand butonul din josul ecranului stanga al telefonului mobil. In dreapta aveti butonul cu harta localizarii clinicii, sau prin formularul de solicitare programare on line care este in partea dreapta sus a paginii de web.

 

Dr Ditoiu Alecse- Valerian, medic gastroenterolog și hepatolog 0758751841

Dr Ditoiu Alecse Valerian,absolvent al Facultatii de Medicina cu "magna cum laude", sef de promotie (media generala 10), specializat in gastroenterologie, hepatologie, boli interne, endoscopie digestiva – colonoscopie in Romania, Olanda si Franta, doctor in medicina, in prezent gastroenterolog la clinica Sante Bucuresti. Secretariat 0758751841
Peste 37 de ani de experienta medicala cu 150. 000 de consultatii medicale, 65.000 endoscopii digestive superioare si 20.000 de colonoscopii

Articole similare

2 comentarii

  1. Am bilirubina usor crescuta si nu se stie cauza, nu este hepatita dar nu stiu ce poate fi.
    Multumesc

    1. Aveti pe site chiar in articolul de mai sus cauzele cresterii bilirubinei, probabil una dintre cauze este si in cazul dvs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *