Boli de ficat- simptome, diagnostic, tratament Despre colonoscopie Endoscopie digestiva superioara Gastroenterologie

Cand trebuie sa mergi la medicul gastroenterolog

Dr Ditoiu AV, medic gastroenterolog – hepatolog Bucuresti

Este ingrozitor sa-ti descoperi o boala intr-un stadiu atat de avansat incat sa nu se mai poata face un tratament cu sanse de vindecare. Unul din preceptele medicinii spune ca “este mai usor sa previi decat sa tratezi”.

Medicul specialist gastroenterolog lamureste problemele specifice specialitatii, dar uneori ar trebui sa te consulte chiar daca esti aparent sanatos?

Pentru ca de multe ori nu stii ce sa previi ca sa nu te imbolnavesti, deci prevenirea multor boli este practic imposibila (cum este cancerul, care are cauza de aparitie practic necunoscuta), este extrem de util sa descoperi boala in stadii de inceput, nu cand boala este deja complicata.  Sansa de vindecare a cancerului de stomac, colon, rect, etc este mult mai mare  (aproape 90%) daca boala a fost depistata precoce. Cea mai precoce depistare o faci facand un control medical de specialitate inaintea aparitiei simptomelor. Daca diagnosticul cancerului de face cand pacientul are simptome, sansele de vindecare scad foarte mult, iar in unele cazuri practic nu se poate vorbi de vindecare. In concluzie depistarea bolii in stadiul precoce, face posibil tratamentul corect si vindecarea!  Pentru depistarea din timp a unei boli potential grave, este suficient deseori un simplu control medical de rutina competent.
Consultul medical in 5 minute – care pare atractiv si comod pe internet- poate furniza informatii medicale medicale utile, dar prezinta riscul evaluarii eronate a simptomelor si analizelor dvs. In medicina pasii de urmat in cazul unui bolnav sunt adaptati cazului respectiv.Exista bolnavi la care pui diagnosticul dupa primele cuvinte spuse de ei, altii la care pui diagnosticul  dupa examinarea bolnavului, altii au nevoie de analize mai multe sau mai putine pentru diagnostic, si exista si bolnavi la care nu pui diagnosticul chiar daca folosesti toate mijloacele pe care le ai la dispozitie.Medicul poate stabili pasii de urmat in cazul fiecarui bolnav , doar dupa ce face anamneza (discutia cu bolnavul) si il examineaza, lucru imposibil pe net.
Vad frecvent la consultatie pacienti care spun “am venit pentru ca am ciroza hepatica, m-am uitat pe net pe site-urile dvs si am exact simptomele de acolo” sau “am hepatita, sunt disperat, mi-am facut analizele si cred ca boala mearga catre ciroza” – si (din fericire) de obicei nu au dreptate, nu au ciroza sau hepatita.. Mai vad pacienti tratati .. ciudat, sau prea mult ca doza de medicamente si timp de tratament, sau extrem de putin, sau cu”medicamente” ineficiente, sau cu unele mult prea puternice pentru boala si stadiul ei.

Ma consult uneori pacienti care vin pentru un control medical preventiv fara sa aiba nici un simptom, si asa este corect. Frecvent acestor pacienti nu le gasesc nici o boala, dar nu sunt rare cazurile la carfe descoper diferite boli de carte pacientul, dar mult mai frecvent consult bolnavi cu urmatoarele probleme de sanatate:

  • Analizele modificate sugestive pentru o boala hepatica
  • Transaminazele crescute
  • Helicobacter Pylori cu sau fara simptome
  • VSH marit
  • Analize sau alte explorari modificate sugerand o boala digestiva
  • Analize de scaun modificate
  • Apendicita
  • Ascita = apa in abdomen
  • Boli de fiere si cai biliare
  • Probleme dupa operatia de fiere
  • Pietre la fiere
  • Boli si simptome diverse
  • Bolile de ficat si fiere, simptome, diagnostic
  • Cancere digestive diagnosticate sau simptome ce ridica suspiciunea de cancer digestiv

    • Cancer de colon
    • Cancer de esofag
    • Cancer de pancreas
    • Cancerul gastric
    • Depistarea precoce a cancerului digestiv
    • Cancer de ficat si cai biliare
  • Ciroza hepatica
    •  Ciroza cu lichid
    • Ciroza hepatica cu complicatii
  • Complicatii in bolile hepatice – hepatita cronica, ciroza, hepatita alcoolica, hepatita autoimune, steatoza hepatica ,etc
  • Constipatie
  • Diaree
  • Durere abdominala
  • Durere de ficat
  • Ficat gras – steatoza hepatica
  • Ficatul marit
  • Boli de esofag sau simptome de boli esofagiene
    • Esofagita
    • Boala de reflux gastroesofagian
    • Hernia hiatala
    • Cancerul de esofag
    • Varice esofagiene
    • Polipii esofagieni
    • Alte modificari endoscopice esofagiene
    • Dificultate la inghitire
  • Boli de stomac
    • Ulcerul gastric 
    • Gastrita
    • Ulcerul gastric
    • Cancerul gastric
    • Polipii gastrici
  • Boli ale colonului 
    • Cancer de colon sau rect
    • Hemoroizi
    • Diverticuli in colon
    • Polipi in colon
    • Rectocolita ulcerohemoragica
    • Fisura anala
    • Colonul iritabil
    • Modificari gasite la colonoscopie
  • Boli ale pancreasului 
    • Pancreatita acuta
    • Pancreatita cronica
    • Cancer de pancreas
    • Chiste pancreatice
    • Calcificari , noduli sau alte modificari pancreatice gasite la ecografie, CT sau RMN
  • Simptomele unei boli digestive
  • Hemoragie digestiva superioara si inferioara
  • Hemoroizi
  • Hepatita
    • Hepatita alcoolica
    • Hepatita toxica
    • Hepatita autoimuna
    • Hepatita cronica
    • Sarcina (gravida) si unul din virusurile hepatitei B si C
  • Icter – icter mecanic
  • Hepatite virale
    • Hepatita C
    • Hepatita cronica B
    • Hepatita B transmitere
    • Hepatita B tratament
    • Sunteti purtator “sanatos” de virus B
    • Vaccinarea in hepatita B
    • Virusul hepatic B – markerii virali
    • Viremia in hepatita B sau C
  • Polipi digestivi
  • Probleme cu scaunul
  • Probleme hepatice diverse
  • Simptome sugestive pentru  bolile de ficat si fiere
  • Probleme cu splina
  • Tumori ale ficatului si cailor biliare
  • Tumori ale organelor abdominale
  • Simptome cesugereaza o urgenta hepatica sau biliara
  • Simptome si sindroame abdominale
    • Balonare
    • Dureri abdominale de diferite cauze
    • Diareea
    • Constipatia
    • Scaune cu sange, puroi, paraziti
    • Modificari abdominale gasite la ecografie, laparoscopie, CT  sau RMN

Daca aveti una dintre problememe metionate si doriti va puteti face o programare

Despre mine

Sunt Dr Ditoiu M Alecse Valerian, medic primar boli interne, gastroenterologie, hepatologie si endoscopie digestiva, sunt doctor in medicina.

Dupa terminarea facultatii cu summa cum laude, primul pe tara cu medica generala zece (sef de promotie), am facut 3 ani de stagiatura in Bucuresti, apoi 3 ani la tara la dispensar, apoi am intrat prin concursuri succesive la Centrala Industriei Medicamentelor si Preparatelor Cosmetice, Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de munca, Institutul national de Medicina Sportiva, Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti si Institutul clinic Fundeni Bucuresti.

Acum am peste 38 de ani de practica medicala., din care 30  de ani de experienta in cel mai mare spital din Romania, Spitalul Fundeni ingrijind cazuri de complexitate diferita – de la cele mai simple, pana la complicatii extreme- specifice acestei institutii medicale.

Tot cca 30 de ani de experienta am si  la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti, pregatind pentru profesia medicala mii de studenti la medicina (unii au ajuns acum profesori, sefi de sectie sau directori de spita), medicii rezidenti si specialisti.

Unde lucrez acum?

In prezent imi folosesc aceasta vasta experienta medicala avand un cabinet de consultatii gastroenterologie si hepatologie in Clinica Sante din Bucuresti.

Ce bolnavi vin la consultatii?

Cam 90% dintre bolnavii pe care ii vad la cabinet nu au fost niciodata la mine la spital, iar 10% sunt o parte dintre bolnavii pe care i-am urmarit si la spital (ceilalti au ramas in urmarirea spitalului).

Multi dintre bolnavi au mai fost si la alti medici si vor o a doua opinie medicala, , unii vin din alte tari (evident sunt romani) unde locuiesc acum, si nu prea sau adaptat la asistenta medicala de acolo (in special din Anglia, Germania, Suedia, Norvegia, Irlanda, Moldova, SUA, Canada, si mult mai putini din Franta, Spania sau Italia).

Foarte multi sunt tineri, unii studenti, cu probleme nu foarte grave dar persistente, dar vad si pacienti cu mari probleme de sanatate, in special bolnavi hepatici.

Cel mai des solicita consultatii bolnavi cu gastrita, probleme cu colecistul – frecvent pietre la fiere-ulcer, boala de reflux gastroesofagian, ciroza, steatoza hepatica, hepatita cronica virala B sau C, dar deseori nu au un diagnostic si vin pentru simptome persistente- dureri abdominala, balonare, diaree sau constipatie, scadere in greutate, scaune cu sange, greata, transaminaze mari, noduli in ficat sau modificari de fiere gasite la ecografie, etc.

Ma asteptam ca, dupa ce am vazut zeci de ani bolnavi cu cela mai diverse, grave si ciudate boli in spitalul Fundeni, activitatea de acum sa mi se para banala si plictisitoare. Partea interesanta este ca acum activitatea mi se pare parca mai atractiva, asta pentru ca am timp suficient sa cunosc in detaliu situatia medicala a bolnavilor si sa cunosc si omul nu numai bolnavul si pe de alta parte, bolile fiind mai putin grave, bolnavii pleaca mai ….veseli de la mine, este desigur  mai placut sa dai vesti bune decat proaste…

Activitate pe net

De peste 10 ani am mai multe siteuri care ofera gratuit informatii medicale celor interesati in mii de articole redactate la un nivel de intelegere mediu www.hepatite.ro, www.despreboli.ro, www.clinicagastroenterologie.ro, www.hepatolog.ro  si www.helpme.ro. Sunt mii de ore de munca de adunare a materialelor, redactare, verificare si reverificare a textelor si punere la zi a articolelor medicale (care trebuiesc aduse la zi permanent).

Va urez sanatate maxima si… sa nu aveti nevoie de medic, decat pentru controalele de rutina

Am multe solicitari la cabinet , pe unii bolnavi ii stiu de multi ani, altii vin cu rude sau prieteni, de aceea programarile sunt la 5-15 zile de la solicitare.

Am constat ca sunt numeroase persoane care nu au situatia medicala lamurita si vor sa vina la consult pentru o a doua opinie medicala.

Pentru cei care au nevoie  de experienta mea pentru o a doua opinie medicala pentru problemele de sanatate, programarea se face la numarul de telefon de pe site 0758 751 841,  sau direct apasand butonul din josul ecranului stanga al telefonului mobil. In dreapta aveti butonul cu harta localizarii clinicii, sau prin formularul de solicitare programare on line care este in partea dreapta sus a paginii de web

Dr Ditoiu Alecse- Valerian, medic gastroenterolog și hepatolog 0758751841

Dr Ditoiu Alecse Valerian,absolvent al Facultatii de Medicina cu "magna cum laude", sef de promotie (media generala 10), specializat in gastroenterologie, hepatologie, boli interne, endoscopie digestiva – colonoscopie in Romania, Olanda si Franta, doctor in medicina, in prezent gastroenterolog la clinica Sante Bucuresti. Secretariat 0758751841
Peste 37 de ani de experienta medicala cu 150. 000 de consultatii medicale, 65.000 endoscopii digestive superioare si 20.000 de colonoscopii

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *