Dr Ditoiu AV, medic gastroenterolog – hepatolog spitalul Fundeni Bucuresti
Ciroza hepatica definitie
Ciroza hepatica este stadiul final al oricarei inflamatii a ficatului (inflamatia ficatului = hepatita) indiferent de cauza: alcoolica, virala, toxica, imuna, medicamentoasa, etc
Ce este ciroza hepatica alcoolica
In functie de cantitatea de alcool consumata si rezistenta organismului, o persoana poate sa faca hepatita acuta alcolica, steatoza hepatica alcoolica sau ciroza alcoolica.
Ce este ciroza hepatica compensata
Ciroza fara ascita si cu analizele apropiate de normal, se numeste ciroza hepatica compensata
Ce este ciroza hepatica decompensata
Ciroza cu ascita se numeste ciroza decompensata portal, iar ciroza cu analize proaste (bilirubina mare, proteine mici, albumina mica, protrombina mica, fibrinogen mic) se numeste ciroza decompensata parenchimatos
Ce este ciroza hepatica cu lichid
Ciroza cu lichid sau ascita, numita si ciroza decompensata portal, este – teoretic- o faza mai evoluata de ciroza, dar care poate regresa; am pacienti care au avut ascita, si dupa ce s-a eliminat, au ramas fara ascita ani (unii peste 10 ani fara ascita, desi la inceput au avut ascita). Nu inseamna ca daca ai ascita esti pe moarte.
Exista mai multe feluri de ascita?
Ascita poate fi de mai multe grade:
-
Ascita de grad I = este in cantitate mica, se poate depista doar la ecografie, nu necesita medicamente pentru tratament ci doar regim fara sare
-
Ascita grad II= este ascita medie , poate fi depistata si fara ecograf, pentru tratament este nevoie de medicamente si regim fara sare
- Ascita grad III = este ascita in cantitate mare, burta este vizibil marita si tare, se trateaza cu medicamente, scoaterea lichidului cu acul (paracenteza) si albumina umana
-
Ascita refractara – ascita care necesita paracenteza repetata, si uneori alte metode de tratament
Ce este ciroza hepatica cu ascita
Este similar cu ciroza cu lichid.
Ce este ciroza hepatica uscata
Ciroza uscata este ciroza fara lichid. Teoretic ciroza uscata este mai putin evolutiva.
Ce este ciroza hepatica umeda
Ciroza cu ascita este ciroza cu lichid
De ce apare ascita in ciroza
Ascita apare prin mai multe mecanisme in ciroza hepatica
- Cresterea presiunii in venele ficatului
- Scaderea productiei hepatice de albumina
- Lipsa inactivarii in ficat a unor hormoni care retin apa
- Proasta functionare a rinichilor din ciroza
Ascita din ciroza dispare definitiv?
Este posibil ca ascita sa dispara cu tratament si sa se mentina asa multi ani
Ce analize sunt anormale in ciroza?
Cele mai obisnuite analize modificate in ciroza sunt urmatoarele:
ANALIZA | MODIFICAREA ANALIZEI | CAUZA MODIFICARII ANALIZEI |
---|---|---|
AST si ALT | Normale de obicei sau usor crescute; cu cat ciroza avanseaza cu atat transaminazele scad | Transaminazele sunt enzime care se gasesc in celula hepatica, si nu ies prim membrana acesteia; candcelula se distruge, transaminazele trec in sange si cresc peste valorile normale |
Fosfata alcalina | Creste dar mai putin de 3 ori peste valorile normale; in ciroza biliara sau colangita sclerozanta, fosfataza alcalina creste mult | Dificultate in eliminarea bilei |
GGT | Se modifica la fel ca fosfataza alcalina, creste mai ales la consumatorii de alcool | Dificultate in eliminarea bilei |
Bilirubina | Creste la fel ca GGT si fosfataza, dar mai tarziu, crestere bilibinei poate semnala o evolutie grava | Dificultate in eliminarea bilei, scaderea numarului celulelor hepatice, perturbarea excretiei renale |
Albumina | Scade cu cat ciroza este mai avansata | Scade sinteza albuminei in ficatul bolnav, albumina trece in ascita sau edeme, se poate pierde prin mucoasa intestinala |
Protrombina | Scade cu cat ciroza este mai avansata | Scade sinteza protrombinei in ficatul bolnav |
Imunoglobulinele | Cresc, mai ales IgG | Antigenele din intestin ocolesc ficatul si trecand in circulatie stimuleaza sistemul imiunitar care produce imunoglobuline |
Sodiul | Scade | Retentia de apa datorita lipsei hormonilor care excreta apa, duce la dilutia sodiului care scade in sange |
Anemia | Este obisnuita in ciroza, poate fi macro-, normo- sau microcitara | Globulele rosii sunt distruse in splina marita, distruse de alcool, nu se produc din lipsa de acid folic, se pierd prin mucoasa tubului digestiv sau varicele esofagiene |
Trombocitele si leucociele | Scad in ciroza | Sunt distruse in splina marita, |
Cat se poate trai cu ciroza hepatica .
Um bolnav cu ciroza bine tratat si supravegheat, poate trai multi ani.
Exista o clasificare a cirozei in trei grade pe baza unor criterii, iar supravietuirea este diferita in functie de grade astfel:
SCOR | 1 | 2 | 3 |
---|---|---|---|
Encefalopatie | absenta | encefalopatie controlata medical | encefalopatie greu comntrolata medical |
Ascita | absenta | ascita controlata medical | ascitagreu controlata medical |
Bilirubina (mg/dL) | < 2 | 2-3 | > 3 |
Albumina (g/dL) | < 3.5 | 2.8-3.5 | < 2.8 |
INR | < 1.7 | 1.7-2.2 | > 2.2 |
CIROZA CLASA A 5-6 puncte | CIROZA CLASA B: 7-9 puncte | CIROZA CLASA C: 10-15 puncte | |
---|---|---|---|
Supravietuirea in ani | 15-20 ani | 4-14 ani | 1-3 ani |
Mortalitatea in caz de operatie pe abdomen (%) | 10 | 30 | 80 |
Ciroza virala
Ciroza virala este ciroza care apare dupa o hepatita cu virus B,C sau D
Ciroza toxica
Ciroza toxica apare dupa expunerea indelungata la substante toxice profesionale, medicamente, alcool, etc
Ciroza toxic nutritionala
Aceasta denumire este de obicei folosita pentru a denumi ciroza alcoolica
Ciroza hepatica se vindeca?
Teoretic ciroza hepatica nu se vindeca histologic, dar supravietuirea poate fi de zeci de ani..
Ciroza hepatica simptome
Ciroza hepatica nu da simptome deosebite in fazele de inceput..Destul de des pun diagnosticul de ciroza unui pacient care vine cu ascita, fara sa fi avut alt simptom semnificativ
Ciroza cu varice esofagiene
Varicele esofagiene sunt de regula prezente in ciroza hepatica, tratamentul impotriva cresterii lor reprezentand un obiectiv medical important
Coma hepatica
Coma din ciroza hepatica poate sa apara din mai multe cauze:
- Hemoragie digestiva superioara
- Medicamente luate aiurea
- Infectii
- Consum excesiv de carne sau proteine de alta provenienta
- Consum de ceaiuri care suprasolicita ficatul – am avut si decese in astfel de situatii
- Consum de alcool in orice cantitate
- Consum de muraturi sau alte alimente conservate cu sare sau salicilat de sodiu
- Cand se scoate lichid de ascita in cantitate mare
Diagnosticul cirozei hepatice
Diagnosticul cirozei hepatice se pune relativ usor de catre un medic care ingrijeste curent astfel de bolnavi (medic gastroenterolog sau hepatolog), dar am vazut numeroase cazuri de ciroza nediagnosticate, sau bolnavi diagnosticati ca ciroza fara sa aiba aceasta boala. Orice mester face relativ usor o treaba uzuala lui, si foarte greu sau deloc alta la care nu se pricepe. Asa cum nu orice tamplar face si mobila, si usi, si .. dusumea, nu orice medic se pricepe la ciroza, si asta se vede in evolutia pacientilor
Ce trebuie sa faci cand ai ciroza hepatica?
Daca aveti probleme ca cele din articolul de mai sus, nu trebuie sa fiti disperat, dar nici sa neglijati problema, cel mai intelept este sa mergeti la un specialist gastroenterolog pentru o evaluare corecta a situatiei, orice amanare putand avea consecinte neplacute, uneori ireversibile. Nu mergi la mecanic cand a crapat motorul masinii, ci cand ai vazut o picatura de ulei scursa sub motor. Este normal sa avem aceeasi grija si de organismul nostru, mai ales ca …. nu avem piese de schimb. Va spun din experienta ca pentru orice problema exista o rezolvare, trebuie insa sa gasesti omul potrivit sa te ajute.
Inapoi la prima pagina
Dr Ditoiu- cv
Pot sa ma programez la dvs pentru o steatoza hepatica catre ciroza? Sunt foarte speriata
Multumesc
Sigur, aveti numarul pe site
Cu stima